INIȚIATIVA "STOP THE BLACKBERRY LEAKS"
Scris: 25 Mai 2015, 11:23
In ultima vreme, mai multe forumuri BlackBerry pe net s-au unit sub tutela http://stoptheleaks.tk/ pentru a combate un lucru care înainte ele însăși îl propagau: sistemele de operare beta (leakurile de OS). Următoarele forumuri au "semnat" această petiție:
- BB10QNX.de
- bblogs.info
- utbblogs.com
- mondoblackberry.com
- berryil.com
- berrysocial.com.br
- blackberryportugal.com
- blackberryexclusive.co.uk
Ce implică aceasta? Forumurile menționate mai sus NU vor mai pune la dispoziție sisteme de operare care nu provin din surse legale. Poate putini dintre cititorii forumurilor știu ca sistemele de operare puse la download pe net(dacă ținem cont de afirmațiile din forumurile de mai sus) provin din surse "ilegale". Care ar fi aceste surse? Simplu: BlackBerry are un program Beta(la care iau și eu parte) în care membrii înscriși, au posibilitatea de a testa anumite software puse la dispoziție. Nu e mare lucru să devii membru in Beta Zone trebuie doar să te inscrii pe https://beta.webapps.blackberry.com/log ... ndex&item= cu BBID-ul tău și gata. Problema este că acest program Beta nu este disponibil în toate țările.
Deci după ce BlackBerry a scos un soft(sau app) este pus la dispoziție în Beta Zone(update de OS din păcate doar pentru anumiți useri aleși aleator) pentru a fi testat. Cei care au șansa de a primi softul îl pot testa iar apoi pot trimite feed-back legat de problemele ivite. Unii useri care au acces la soft îl pun la dispoziție pe net și asa ajunge la noi.
Dacă judecăm strict din privința licence agreement aceste softuri sunt puse ilegal la dispoziția noastră. Clar că dacă citim mesajul lui John Chen din martie 2014 in care spune :
"Unul dintre cele mai frustrante lucruri pentru noi la BlackBerry, este când un proiect critic și confidențial apare în medii, înainte ca noi să fim dispuși la discuții. In cel mai bun caz sunt aceste leakuri deranjante. In cel mai rău caz induc partenerii în eroare. Repercursiunile leakurilor asupra afacerilor sunt rareori ajutătoare."
am putea crede ca BlackBerry suferă de pe urma punerii la dispoziție a acestor leakuri.
Dar este cu adevărat asa? Dacă ne uităm putin în trecutul recent al BlackBerry vedem că firma a redus masiv locuri de muncă pentru a deveni profitabilă. Acest fapt s-a făcut simțit(logic) și în domeniul sofware development. Ar fi foarte simplu pentru BlackBerry de a lua măsuri împotriva celor care răspândesc softuri pe net. Cel mai bun exemplu este ultimul leak(mai bine zis ultimele 2) unde BlackBerry blocat revenirea la un OS inferior. Credeți-mă TOTUL este posibil în acest domeniu de ex. urmărirea prin soft a celor care-l pun pe net iar apoi luarea de măsuri împotriva lor. Sau de ex. țin minte când primeam update-uri Beta pentru BBM ele funcționau doar cu PIN-ul meu! Dar a făcut BlackBerry acest lucru? NU! De ce? Pentru că poate nu vor, deoarece este mult mai ieftin pentru o firmă care TREBUIE să aibă grijă de banii ei, să lase aceste leakuri pe net iar apoi să urmărească reacțiile userilor la ceste softuri, decât să angajeze o mulțime de software developer care sa-l testeze. In plus câte update-uri am așteptat la Passport pană s-a rezolvat problema cu diplay flickering? Dacă as fi așteptat după BlackBerry, ar fi trebuit să utilizez telefonul 3-4 luni cu această problemă! Stupid! Noroc cu leakurile!
Bineînțeles aceste leakuri nu sunt pentru novici iar cei care le instalează știu de dinainte riscurile la care se expun...
Așadar cum vedeți voi aceste lucruri, care este părerea voastră ar trebui să ne alăturam si noi inițiativei de mai sus, sau să continuăm mai departe ca și până acum?
Aștept părerile voastre.